Dorin Rotariu și sfatul prețios de la selecționerul Cosmin Contra. Ce i-a spus „Guriță” înainte de a semna cu Astana: „Asta mi-a transmis”

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Rotariu (23 de ani) s-a transferat în această iarnă la FC Astana, în Kazakhstan, de la belgienii de la Club Brugge, echipă ce l-a cumpărat de la Dinamo în 2017, pentru 2,2 milioane de euro. Mijlocașul s-a consultat cu membrii ai staff-ului FRF înainte de a semna cu noua sa echipă.

De când a plecat din România, mijlocașul a mai trecut pe la Mouscron (Belgia) și AZ Alkmaar (Olanda). Acesta a dezvăluit care a fost sfatul primit de la selecționerul Cosmin Contra:

„Și înainte am discutat, înainte să mă transfer am mai avut câteva oferte și am încercat să discut cu cât mai multe persoane și să iau cea mai bună decizie. Mi-a transmis să joc (n.r. – Cosmin Contra), unde merg să am posibilitatea să joc cât mai mult”, a spus Rotariu la ProSport LIVE.

Până în 2022 este valabil contractul mijlocașului cu cei de la FC Astana. Acesta a cucerit deja și primul trofeu la noul său club, Supercupa Kazakhstanului, împotriva celor de la Kairat Almaty, scor 2-0.

Ultimul meci al lui Dorin Rotariu la echipa națională a fost împotriva Serbiei, pe Arena Națională, scor 0-0. Mijlocașul legitimat atunci la AZ Alkmaar a evoluat în ultimele 19 minute ale partidei.

Un singur gol are Rotariu pentru echipa națională, într-un amical cu Suedia, disputat pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, scor 1-0.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Delia și Inna, în ipostaze unice, așa cum le vedeți o singură dată în viață! Apariții incendiare în plină stradă
Delia și Inna, în ipostaze unice, așa cum le vedeți o singură dată în viață! Apariții incendiare în plină stradă
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×